D’ale mintii…paienjenisuri!

Nu stiu cum sunt altii,dar eu cand ma gandesc ca o tineam din party in party si acum ioc timp de relas ma apuca cumva …,dar nici aia nu ma mai apuca!

Pai si sa trecem la ce ma intereseaza cu adevarat.

Caz practic azi: Ce ai alege intre o clipa de libertate absoluta si o viata de compromisuri? Aceasta intrebare mi-a fost adresata aseara de,da,el ,nimeni altul decat Ivan!Eu i-am zis ca vreau libertatea,poate si pentru ca o clipa poate sa iti hraneasca amintirea suficient de mult ca sa traiesti apoi in cele mai groaznice chinuri,compromisul…am fost o extremista toata viata ,nu l-as alege,si daca as face-o as avea grija sa il urasc pe cel ce m-a pus sa il aleg si sa zic :”Sa dea Dumnezeu sa…!”.Toata lumea de aici de la masa tacerii mele-masa zgomotelor lor stie ce inseamna cand zic eu “Sa dea Dumnezeu…!” ,is olteanca ,ma trag dintr-o linie de mame care cu aceste cuvinte reuseau sa doboare munti,blestemul meu(stiu suna a manelism ,dar altfel nu am putut-o spune) daca il rostesc apai fereste-te fraiere ca ti-o iei!

As mai scrie ceva ,dar imi e somn…poate later!

Wa ke ve?

Ploua cu negru peste sufletul meu sfasiat. Cad picaturi mari, mirosind a pacura peste zdrentele care au mai ramas falfaitoare in voia vantului aspru de toamna. Sunt pironita de peretele asta de piatra rece si zgrunturoasa, si anotimpurile imi smulg ca niste vulturi bucati sangerande din ficat. Nimic nu ma revolta mai mult decat neputinta, si tocmai ea a pus stapanire pe mine. Ti-a oferit cateva monede, si tu te-ai grabit sa ma vinzi, ca pe un obiect lipsit de valoare, te-ai grabit sa ma vinzi si sa scapi, sa ma vinzi pe mine care nu vroiam nimic mai mult decat sa ma tii bine ascunsa intr-un coltisor, ca sa nu ma mai vada nimeni, ca sa pot sa te iubesc in liniste si pe indelete, sa ma vinzi pe mine… tocmai pe mine?

Ironia face ca am trecut de la un stapan la altul fara sa-mi dau bine seama ce se intampla, fara sa am timp sa ma gandesc daca n-as putea totusi sa fug in Nord, fara sa iti pot spune macar o data ca e usor sa crezi ca stii tot, cand de fapt nu faci decat sa ghicesti franturi, ca te poti insela chiar si atunci cand iti spui ca e imposibil, ca esti nemuritor numai in propria-ti imaginatie pe care o tii sub lacat, dincolo de ziduri si de santul plin de apa tulbure si de crocodili.

Nefericirea mea te amuza si daca ai avea o coada ai agita-o vesel ca un catel pavlovian, care reactioneaza aproape mecanic la mirosul sarat de lacrimi. N-ai sa intelegi probabil niciodata de ce mi-as vinde sufletul pentru tine. Nici n-am sa-ti explic, pentru ca, oricum, e dincolo de puterea ta de pricepere. Ma intreb daca ploaia asta cu negru vascos te poate atinge si pe tine si daca ti-ai simti sufletul desirat daca m-ai putea privi dinauntru spre inafara.

Mi-ai smuls fara mila aripile de fulture albastru si bezmetic, le-ai strivit intre degete ca sa te bucuri de culoarea lor trista, aproape tragica si savurezi spectacolul durerii mele absolute pentru ca, desi tu inca nu stii, fara aripi voi muri in curand. Dar te las sa te uiti la gaza asta ciudata care se zbate sfarsita in fata ta, te las sa crezi ca nemurirea exista chiar si cand ucizi, pentru ca abia astept sa citesc, prin ceata, surpriza pe chipul tau, in clipa mortii mele apropiate.