Ploua cu negru peste sufletul meu sfasiat. Cad picaturi mari, mirosind a pacura peste zdrentele care au mai ramas falfaitoare in voia vantului aspru de toamna. Sunt pironita de peretele asta de piatra rece si zgrunturoasa, si anotimpurile imi smulg ca niste vulturi bucati sangerande din ficat. Nimic nu ma revolta mai mult decat neputinta, si tocmai ea a pus stapanire pe mine. Ti-a oferit cateva monede, si tu te-ai grabit sa ma vinzi, ca pe un obiect lipsit de valoare, te-ai grabit sa ma vinzi si sa scapi, sa ma vinzi pe mine care nu vroiam nimic mai mult decat sa ma tii bine ascunsa intr-un coltisor, ca sa nu ma mai vada nimeni, ca sa pot sa te iubesc in liniste si pe indelete, sa ma vinzi pe mine… tocmai pe mine?
Ironia face ca am trecut de la un stapan la altul fara sa-mi dau bine seama ce se intampla, fara sa am timp sa ma gandesc daca n-as putea totusi sa fug in Nord, fara sa iti pot spune macar o data ca e usor sa crezi ca stii tot, cand de fapt nu faci decat sa ghicesti franturi, ca te poti insela chiar si atunci cand iti spui ca e imposibil, ca esti nemuritor numai in propria-ti imaginatie pe care o tii sub lacat, dincolo de ziduri si de santul plin de apa tulbure si de crocodili.
Nefericirea mea te amuza si daca ai avea o coada ai agita-o vesel ca un catel pavlovian, care reactioneaza aproape mecanic la mirosul sarat de lacrimi. N-ai sa intelegi probabil niciodata de ce mi-as vinde sufletul pentru tine. Nici n-am sa-ti explic, pentru ca, oricum, e dincolo de puterea ta de pricepere. Ma intreb daca ploaia asta cu negru vascos te poate atinge si pe tine si daca ti-ai simti sufletul desirat daca m-ai putea privi dinauntru spre inafara.
Mi-ai smuls fara mila aripile de fulture albastru si bezmetic, le-ai strivit intre degete ca sa te bucuri de culoarea lor trista, aproape tragica si savurezi spectacolul durerii mele absolute pentru ca, desi tu inca nu stii, fara aripi voi muri in curand. Dar te las sa te uiti la gaza asta ciudata care se zbate sfarsita in fata ta, te las sa crezi ca nemurirea exista chiar si cand ucizi, pentru ca abia astept sa citesc, prin ceata, surpriza pe chipul tau, in clipa mortii mele apropiate.
No comments:
Post a Comment